Măsuri legislative care încurajează angajatorii
- Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor a fost propusă de Consiliul European din 7-8 februarie 2013, cu un buget de 6 miliarde de euro pentru perioada 2014- 2020. Această măsură a fost prevăzută pentru a crește procentul persoanelor de până în 25 de ani care intră pe piața muncii și ocupă locuri de muncă în concordanță cu pregătirea/calificarea obținuți.
- Firmele care angajează anumite categorii de persoane, cum ar fi absolvenții de liceu, tinerii cu risc de marginalizare socială sau cei aflați aproape de pensionare, pot primi bani de la stat sau se pot bucura de scutiri de impozit, conform legislației în vigoare. Firmele pot cere ajutoare financiare de la stat, în măsura în care angajează șomeri și absolvenți ai instituțiilor de învățământ, potrivit Legii nr. 76/200277. Astfel, cu aceste subvenții autoritățile urmăresc crearea de noi locuri de muncă și scăderea șomajului. Cheltuielile cu forța de muncă pentru realizarea unor programe de angajare temporară a șomerilor pentru activități de interes pentru comunitățile locale pot fi subvenționate de stat, sub forma unui ajutor de minimis, conform actului normativ. Mai exact, se acordă o subvenție lunară pentru fiecare șomer angajat cu contract individual de muncă pe o perioadă determinată de cel mult 12 luni. Conform aceleiași prevederi legislative (Legea nr. 76/2002), încadrarea în muncă a absolvenților instituțiilor de învățământ pe durată nedeterminată este egală cu acordarea, pentru fiecare persoană vizată, a unei sume lunare de 2.250 de lei (în creștere de la 900 de lei), timp de 12 luni. Dacă este vorba de absolvenți din rândul persoanelor cu handicap, suma respectivă se acordă timp de 18 luni.
- Angajatorii sunt obligați să păstreze acești salariați timp de cel puțin 18 luni. Astfel, pentru maximum doi ani după trecerea celor 18 luni, firmele pot primi anual și un ajutor financiar egal cu contribuția asiguratorie de muncă datorată de acestea pentru absolvenți. Totodată, șomerii care își schimba domiciliul la o distanta mai mare de 50 kilometri, pentru a deveni angajați, vor beneficia de o prima de instalare de 12.500 de lei78 . ➢ Statul român încurajează, de asemenea, și încadrarea în muncă a tinerilor cu risc de marginalizare socială (de exemplu, cei cu dizabilități sau cei care provin din sistemul de protecție a copiilor). Într-o asemenea situație, firma primește lunar, pentru fiecare tânăr, o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării persoanelor respective, dar nu mai mult de 2.000 de lei (față de 1.000 de lei înainte de iulie 2018). Banii se acordă până când expiră contractul de solidaritate încheiat de tineri cu agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, ce poate avea o durată maximă de trei ani. ➢ Conform comunicatului de presă al Ministerului Muncii și Justiției Sociale din 14 iunie 2018, în cadrul măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă, ANOFM acordă sprijin financiar de angajatorilor care derulează programe de ucenicie sau stagiatură. Astfel, angajatorul care încheie un contract de ucenicie cu o persoană din evidențele ANOFM beneficiază, la cerere, pe întreaga perioadă de derulare a contractului de ucenicie (12 luni, 24 luni, 36 de luni, în funcție de nivelul de calificare al programului de ucenicie), de o sumă în cuantum de 1.125 lei/lună.
- În ceea ce privește contractele de stagiatură, angajatorul care încheie astfel de contracte cu persoane din evidențele ANOFM beneficiază, la cerere, pe perioada derulării contractului de stagiu (6 luni) de o sumă în cuantum de 1.350 lei/lună/persoană. ➢ O altă măsură de încurajare a angajatorilor pentru a angaja tinerii, vizează două grupuri specifice și anume: studenții și elevii, dar doar în perioada vacanțelor de vară. Mai multe Agenții Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă au implementat acest proiect prin care angajatorii care angajează elevi și studenți pot beneficia de un stimulent financiar lunar în valoare de 250 lei pentru fiecare elev și student încadrat în muncă.
Salariații angajatorilor afectați de războiul din Ucraina vor beneficia de o indemnizație plătită din fonduri de la bugetul asigurărilor pentru șomaj
Guvernul a aprobat noi măsuri de protecție socială pentru salariații angajatorilor a căror activitate este afectată de criza din Ucraina, Federația Rusă și Belarus. Prin Ordonanță de Urgență, Executivul a reglementat ca salariaţii cărora angajatorii le suspendă temporar contractul individual de muncă potrivit art. 52 alin. 1 lit.c) din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, să beneficieze de o indemnizație de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 nr. 318/2021. Această măsură se va acorda până la 31 decembrie 2022 pentru salariații angajatorilor afectați în mod direct sau indirect de imposibilitatea efectuării de tranzacții cu operatori economici din Ucraina, Federația Rusă şi Belarus ca urmare a efectelor generate de agresiunea militară rusă asupra Ucrainei, precum şi pentru salariaţii angajatorilor supuşi sancţiunilor internaţionale şi care au instituite măsuri restrictive în raport cu acţiunile care subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei. Măsura va fi suportată din bugetul asigurărilor pentru șomaj.